Rolul Culturii în Societatea Contemporană

          În sensul său cel mai larg, conceptul de cultură definește ansamblul formelor tipice de viață specifice membrilor unei anumite comunitați, concepțiile acestora despre sine, natură și societate, inclusiv totalitatea atitudinilor lor spirituale. Cultura exprimă astfel modul particular de viață și existența unui grup sau comunitați, înglobând de o manieră unitară, tiparele de gândire, limbajul, credințele, comportamentele, tradițiile, arta, muzica și literatura acesteia.

Relația dintre educație și cultura poate fi gândită în trei planuri acționale,  distincte din punctul de vedere al conținutului la care fac referire, dar convergente din perspectiva finalităților urmărite: planul transformării prin educație a omului în ființa eminamente culturală, planul educației ca acțiune de transmitere și producere a culturii și planul rolului educației în contextul raportului cultura-civilizație.

În debutul carții sale intitulate Emil, Rousseau afirmă că plantele se formează prin cultură, iar omul prin educație, subliniindu-se astfel rolul acțiunilor instructiv-formative în devenirea spirituală a ființei umane. Omul traiește în spațiul existenței sale naturale dar ființează și tinde să ființeze în orizonturile existenței culturale.

Apropierea omului de spațiul existenței culturale se realizează doar în și prin educație. Educația este aceea care transformă subiectul uman, îl pregatește și îl modelează în sensul adaptării acestuia la condițiile și specificul ființării culturale. Așa după cum preciza Gilles Deleuze, invocat de Liviu Antonesei, "urmele" lasate de cultură asupra ființei umane sunt de neșters, omul este condamnat la cultură iar "marcajul" sau permanent este educația.

Înțelegerea corecta a raporturilor existente între cultură și educație presupune luarea în considerare a faptului că acesta din urmă nu numai că vehiculează variatele conținuturi ale culturii și pregatește indivizii pentru înțelegerea și asumarea adecvată a acesteia ci și asigura, prin intermediul unor acțiuni specifice, formarea și dezvoltarea potențialului de creație culturală al membrilor unei societați. Extinderea permanentă a orizontului cultural, al speciei umane, necesita, în vederea evitării supraîncărcării activitaților de tip școlar, regândirea raporturilor dintre cultura generală (ansamblul cunoștintelor și deprinderilor considerate a fi necesare și suficiente pentru dezvoltarea multilaterală a personalității elevului)  și cultura de specialitate (totalitatea informațiilor și procedurilor destinate celor care aprofundează un anumit domeniu al cunoașterii).

Problematica optimizării relației dintre cultura generală și cultura de specialitate, dintre ceea ce trebuie să știe toți indivizii pentru a putea ființa optim în contextul existentei culturale și ceea ce ramâne rezervat specialistilor din diversele domenii, reprezintă una dintre polemicile ce caracterizeaza realitatea educationala contemporana.

Așa dupa cum am precizat anterior, educația înseamnă nu numai transmitere a culturii și pregătire a indivizilor pentru asumarea acesteia ci și formarea și dezvoltarea lor pentru însăși activitatea complexă de generare a culturii. Acest fapt presupune mai multe aspecte dintre care amintim: dezvoltarea imaginației și a creativității elevilor, cultivarea atentă a predispozițiilor aptitudinale ale acestora, angajarea deliberată a celor care se educă în acte de creație culturala etc. Ca urmare a combinării acestor strategii acționale la nivelul realității școlare, educația se constituie nu doar în depozitar și vehicul al culturii ci și în creuzet al creației culturale în general.

Societatea contemporana se caracterizeaza nu doar prin extinderea orizonturilor culturale ale existentei ci si prin progresul tehnologic accelerat, fapt ce impune implicarea activa a educatiei în medierea adecvata a raporturilor existente între cultura si civilizatie.

Cu toate ca unii autori considera inutila si neproductiva distinctia dintre cultura, înteleasa ca ansamblul creatiilor de ordin spiritual si civilizatie, ca si cultura materiala, consideram ca promovarea acestei diferentieri, cel putin în planul realitatii educationale, este benefica si aducatoare de importante câstiguri epistemologice si actionale.

Avem în vedere în acest context nu atât faptul ca, asa dupa cum preciza Spengler, cultura sfârseste prin a muri în civilizatie si nici fenomenul de înstrainare a omului de însasi esenta sa culturala, fenomen datorat prezentei masive a tehnologiei în viata sa cotidiana ci realitatea ca tehnologia, expresie a civilizatiei, îsi pune tot mai mult amprenta pe modul de concepere si realizare a actiunii educationale.

Daca probleme ca cea a "sufocarii" culturii prin civilizatie sau a înstrainarii esentei umane datorita predominantei existentei tehnologice în raport cu cea culturala ramân deocamdata la nivelul disputelor filosofice, faptul ca, datorita tehnologiei, societatea contemporana devine tot mai mult o societate comunicationala reprezinta, asa dupa cum preciza Gianni Vattimo, o realitate de necontestat.

Societatea contemporana este, datorita progresului tehnologic, o societate comunicationala, o societate a comunicarii generalizate, fapt ce implica restructurari adecvate la nivelul realitatii educationale. Aceste restructurari ale educatiei se realizeaza în contextul societatii comunicationale si sunt impuse în opinia lui J.-F. Lyotard de trecerea, gratie progresului tehnologic, de la "jocurile cu informatie incompleta" la "jocurile cu informatie completa".

În contextul societatii moderne predominau jocurile cu informatie incompleta iar nivelul de performanta al celor care se educau era apriori limitat si strict conditionat de însasi capacitatea acestora de a achizitiona, memora si reactualiza diversele informatii si cunostinte. Progresul tehnologic si caracteristicile societatii comunicationale determina aparitia jocurilor cu informatie completa. Asa dupa cum preciza autorul anterior mentionat, prezentul si viitorul apartin retelelor informationale si uriaselor banci de date care ofera premisele jocului cu informatie completa si care vor constitui mediul educational al omului societatii contemporane.

În aceste conditii actiunea educationala trebuie sa se concentreze nu atât asupra transmiterii de informatii, care sunt datorita progresului tehnologic accesibile pe o scara larga, ci asupra dezvoltarii capacitatii elevilor de a stabili noi conexiuni între cunostintele achizitionate, de a pune în joc relatii între domenii ale cunoasterii pe care organizarea traditionala a stiintei le-a considerat pâna la momentul respectiv ca fiind separate.

Implicarea educatiei în raportul cultura-civilizatie nu se reduce la adecvarea structurala a acesteia la specificul jocului cu informatie completa ci presupune si luarea în calcul a faptului ca în prezent asistam la un proces de multiplicare progresiva, prin tehnologia informationala si mass-media, a imaginilor despre lume, proces ce poate conduce la pierderea sensului realitatii . Gradul adeseori redus de semnificativitate al informatiilor vehiculate, incongruentele dintre textele scrise si realitatea efectiva, alaturi de teoretizarile dublate de conceptualizari excesive, sunt elemente care reclama reconsiderarea la nivelul fenomenului educational a relatiilor dintre teorie si practica, dintre simboluri si realitate, în vederea facilitarii unei apropieri mai consistente a scolii de viata reala.